De ce tremură câinii? Care pot fi cauzele și când este necesar consultul medicului veterinar
Un episod brusc de tremurat te poate surprinde, atunci când îl observi la câinele tău. Uneori, este o reacție perfect normală la ceea ce se întâmplă în jurul său. Alteori, tremuratul persistent sau fără o cauză evidentă poate fi un semn că ceva nu este în regulă.
Înțelegerea contextului te poate ajuta să recunoști când tremuratul face pur și simplu parte din comportamentul obișnuit al câinelui tău și când este necesar să îi acorzi mai multă atenție.
De ce tremură câinii?
- Le este frig. Tremuratul este o reacție naturală prin care organismul produce căldură. Câinii pot tremura atunci când le este frig, în special după ce au stat afară la temperaturi scăzute sau atunci când sunt uzi. Câinii de talie mică și rasele cu blană scurtă, precum Chihuahua, Ogarul Italian și Pinscherul Pitic, pot fi mai sensibili la frig din cauza dimensiunii corporale, a stratului protector redus și a diferențelor individuale în reglarea temperaturii corporale. Astfel, pot începe să tremure mai ușor în medii reci, chiar și atunci când câinii mai mari sau cu blană mai deasă par să se simtă confortabil.
- Sunt foarte entuziasmați. Unii companioni tremură atunci când sunt extrem de entuziasmați. De exemplu, un câine poate începe să tremure când își dă seama că urmează să iasă la plimbare sau să întâlnească o persoană dragă. În astfel de situații, tremuratul este de obicei temporar și se oprește odată ce entuziasmul se diminuează.
- Sunt speriați sau stresați. Zgomotele puternice, persoanele sau animalele necunoscute, călătoriile, schimbările din mediul înconjurător sau vizitele la medicul veterinar pot declanșa o reacție de stres. Tremuratul poate fi însoțit și de alte manifestări, precum tendința de a se ascunde, mersul agitat, gâfâitul, vocalizările, încercările de a fugi sau modificările posturii corporale.
- Au depus recent efort fizic. După exerciții intense sau activitate fizică solicitantă, unii câini pot tremura pentru scurt timp, în perioada de recuperare musculară. Dacă observi acest lucru, este important să consulți mai întâi medicul veterinar pentru a exclude eventualele probleme de sănătate. Pentru activitățile viitoare, poți lua în considerare reducerea intensității efortului fizic.
- Visează. Este posibil să observi că patrupedul tău tresare, tremură sau face mici mișcări în timp ce doarme. Mișcările scurte din timpul somnului pot fi normale, în special atunci când câinele doarme relaxat și se comportă obișnuit după ce se trezește.
Cum îți dai seama dacă este ceva în neregulă?
Fii atent la ceea ce se întâmplă înainte, în timpul și după episodul de tremurat. Pune-ți următoarele întrebări:
- Există un motiv evident pentru care câinelui îi este frig, este entuziasmat sau speriat?
- Cât timp durează tremuratul?
- Se oprește atunci când situația se schimbă?
- În rest, câinele se comportă normal?
- Există și alte simptome?
Tremuratul este o reacție a organismului, nu un diagnostic. Contactează medicul veterinar dacă acesta persistă, reapare fără o cauză evidentă sau este însoțit de alte modificări care îți trezesc îngrijorarea.
Solicită în special sfatul medicului veterinar dacă observi și manifestări precum:
- Slăbiciune sau dificultăți la mers.
- Vărsături sau diaree.
- Pierderea apetitului.
- Letargie accentuată.
- Semne de durere.
- Dificultăți de respirație.
- Pierderea stării de conștiență.
- Manifestări asemănătoare convulsiilor.
- Posibilă expunere la o substanță toxică.